2008: Universitatea "Politehnica"

Universitatea evaluată: 
Universitatea "Politehnica"
Anul evaluării: 
Anul universitar la care se referă această fișă de evaluare.
2008-2009
Ani evaluați: 
Există valori care vor fi definite pe ani. Introduceţi numărul de ani, în urmă de la "Anul evaluării" inclusiv.
5
A111
Misiune şi obiective (Instituţia este înfiinţată şi funcţionează conform legii)
A111.1: 
Instituţia de învăţământ superior are un statut juridic propriu care respectă legislaţia şi reglementările în vigoare referitoare la funcţionarea furnizorilor de educaţie şi înfiinţarea instituţiilor de învăţământ superior?
Da
A111.2: 
Instituţia de învăţământ superior face dovada existenţei unui act de înfiinţare care respectă legislaţia şi reglementările în vigoare referitoare la funcţionarea furnizorilor de educaţie şi înfiinţarea instituţiilor de învăţământ superior?
Da
A111.3: 
Instituţia de învăţământ superior face dovada existenţei unei carte universitare aprobată de senatul universitar şi care respectă legislaţia şi reglementările în vigoare?
Da
A112
Integritate academică (Cod de etică şi practici şi mecanisme de aplicare a codului)
A112.1: 
Instituţia are un cod de etică academică aprobat de senatul universitar?
Da
PCINST1
Combaterea „fraudelor intelectuale”
PCINST1.1: 
Sunt folosite instrumente software specializate de identificare a fraudelor intelectuale? NotaLa rubrica Observaţii se specifică tipurile de software folosite.
Nu
PCINST1.2: 
Există prevederi privind frauda intelectuală în următoarele documente administrative ale instituţiei?
Da
PCINST1.3: 
Există prevederi privind frauda intelectuală în următoarele documente administrative ale instituţiei? Carta Universitara a instituţiei de învăţământ superior
Nu
PCINST1.4: 
Există prevederi privind frauda intelectuală în următoarele documente administrative ale instituţiei? Regulamentul pentru Asigurarea Calităţii
Nu
PCINST1.5: 
Există prevederi privind frauda intelectuală în următoarele documente administrative ale instituţiei? Alte documente. NotaLa rubrica Observaţii se vor preciza denumirea şi tipul documentelor în care se regăsesc astfel de prevederi, precum şi locul în cadrul docmentelor unde se regăsesc prevederile respective. Se vor anexa documente doveditoare care să susţină cele declarate.
Da
PCINST1.10: 
Instituţia a organizat training-uri pe tema fraudelor intelectuale în mediul academic? NotaLa rubrica Observaţii se precizează datele şi locul de organizare a training-urilor respective.
Da
A113
Răspundere şi responsabilitate publică (proceduri de auditare internă)
A113.1: 
Instituţia de învăţământ superior face dovada existenţei unui raport de evaluare internă (auditare internă) a calităţii?
Da
A113.2: 
Raportul de evaluare internă (autoevaluare) conţine recomandări specifice?
Da
A113.3: 
Instituţia de învăţământ superior face dovada existenţei unui raport de evaluare externă (auditare externă) a calităţii întocmit şi publicat în termenele prevăzute de legislaţia în vigoare?
Da
A113.4: 
Instituţia de învăţământ superior face dovada existenţei unui raport de audit financiar-contabil întocmit şi publicat în termenele prevăzute de legislaţia în vigoare?
Da
A113.5: 
În cadrul instituţiei de învăţământ superior există un Departament de Asigurare a Calităţii legal constituit, conform legsilaţiei în vigoare?
Da
A121
Sistem de conducere, mecanisme de alegere
A121.1: 
Există reprezentanţi ai studenţilor în structurile administrative ? Nota La rubrica Observaţii se specifică care sunt structurile administrative
Da
A121.2: 
Există reprezentanţi ai studenţilor în senat, în proporţia prevăzută de legislaţia în vigoare?
Da
A121.3: 
Sistemul de selecţie a reprezentanţilor studenţilor impune respectarea unor criterii de eligibilitate referitoare la activitatea profesională şi respectarea normelor de etică?
Da
A121.4: 
Sistemul de selecţie a reprezentanţilor studenţilor se bazează pe votul liber exprimat al studenţilor?NotaPrin reprezentanţi ai studenţilor se înţelege fie persoane individuale fie membrii ai organizaţiior studenţeşti legal consitutite care funcţionează în cadrul instituţiei de învăţământ superior (asociaţii studenţeşti)
Da
A122
Management strategic
A122.1: 
Instituţia de învăţământ superior are un regulament de funcţionare internă aprobat de senatul universitar?
Da
A122.2: 
Instituţia de învăţământ superior face dovada existenţei unui plan strategic aprobat de senatul universitar ?
Da
A122.3: 
Instituţia de învăţământ superior face dovada existenţei planurilor operaţionale anuale aprobate de senatul universitar?
Da
A122.4: 
Instituţia de învăţământ superior deţine rapoarte anuale de activitate care sunt structurate în funcţie de obiectivele planurilor operaţionale aprobate de senatul universitar?
Da
A123
Administraţie eficace/eficientă
A123.1: 
Instituţia de învăţământ superior face dovada existenţei unor baze de date care să permită o evidenţă clară a studenţilor?Nota.Astfel de baze de date pot fi construite cu ajutorul unor instrumente software (programe de calculator) specifice managementului universitar, disponibile şi în România. Bazele de date cu studenţi reprezintă în general o dublare a registrelor matricole, precum şi a celorlalte documente legale folosite în sistemul de învăţământ pentru evidenţa studenţilor şi a activităţilor academice ale acestora. Din punct de vedere legal aceste baze de date informatice NU reprezintă în niciun fel un document legal care să înlocuiască actele prevăzute în legislaţia actuală, însă reprezintă instrumente de management şi evidenţă eficientă a corpului studenţesc. Insituţiile de învăţământ superior care declară că deţin astfel de baze de date trebuie să facă dovada existenţei acestora, fie prin anexarea unor documente suport la prezenta fişă de evaluare, fie direct faţă de experţii evaluatori, care au dreptul şi obligaţia să verifice existenţa acestor baze de date, conformitatea datelor conţinute în baza de date cu scriptele instituţiei de învăţământ superior, precum şi funcţionalitatea acestor baze de date.
Da
A123.2: 
Instituţia de învăţământ superior face dovada existenţei unor baze de date care să permită o evidenţă clară a absolvenţilor?NotaVezi nota A123.1
Da
A123.3: 
Instituţia de învăţământ superior face dovada existenţei unor baze de date actualizate cu absolvenţii?
Da
A123.4: 
Instituţia de învăţământ superior face dovada existenţei unor baze de date care să permită o evidenţă clară a resurselor umane din instituţie?Nota.Vezi nota A123.1. Prin resurse umane se înţelege atât personalul didactic şi de cercetare cât şi personalul administrativ, tehnic sau auxiliar.
Da
A123.5: 
Instituţia de învăţământ superior face dovada existenţei unor baze de date actualizate cu resursele umane ale instituţiei?
Da
A123.6: 
Instituţia de învăţământ superior utilizează un sistem software specializat de management universitar?Nota.Prin „instrumente software specializate de management universitar” se înţelege programe de calculator special create pentru evidenţa informatizată a datelor care vizează funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior. Astfel de programe de calculator permit dublarea evidenţelor scriptice, însă NU substituie existenţa evidenţelor scriptice prevăzute de legislaţia în vigoare. Astfel de programe de calculator permit însă o evidenţă mai precisă, mai uşor de controlat şi gestionat, precum şi un acces la informaţie mult mai rapid, decât scriptele pe hârtie. Astfel de programe de calculator sunt disponibile şi în România, cu interfaţa special construită în limba română şi adaptată nevoilor instituţiilor de învăţământ superior româneşti. Instituţiile de învăţământ superior care declară că deţin astfel de instrumente software specializate trebuie să anexeze documente (licenţe de utilizare, contracte cu firmele care produc sau livrează astfel de programe, alte tipuri de documente) care să susţină declaraţia făcută. De asemenea, experţii – evaluatori trebuie să poată verifica existenţa şi funcţionarea acestor programe pe computerele aparţinând insituţiei de învăţământ superior.
Da
A123.8: 
Numărul de cadre didactice titularizate în învăţământul superior cu contract pe perioadă determinată, conform statelor de funcţii ale catedrelor din anul universitar curent
849
A123.10: 
Numărul de persoane angajate în funcţii cu atribuţii administrative, cu cartea de muncă în instituţie conform legislaţiei muncii în vigoare.
905
A123.11: 
Numărul total al angajaţilor instituţiei conform evidenţelor legale ale instituţiei (anul fiscal anterior)
1686
A123.12: 
Numărul de studenţi înmatriculaţi în anul universitar curent la cursuri de zi conform registrelor matricole
LicentaMasteratDoctorat
129981956675
A123.121: 
Numărul de studenţi înmatriculaţi în anul universitar curent la cursuri de zi conform registrelor matricole- Licenta
12998
A123.122: 
Numărul de studenţi înmatriculaţi în anul universitar curent la cursuri de zi conform registrelor matricole - Masterat
1956
A123.123: 
Numărul de studenţi înmatriculaţi în anul universitar curent la cursuri de zi conform registrelor matricole - Doctorat
675
A123.13: 
Numărul de studenţi înmatriculaţi în anul universitar curent la alte forme de învăţământ (fără frecvenţă, la distanţă, cu frecvenţă redusă)
LicentaMasteratDoctorat
22000
A123.131: 
Numărul de studenţi înmatriculaţi în anul universitar curent la alte forme de învăţământ (fără frecvenţă, la distanţă, cu frecvenţă redusă) - Licenta
220
A211
Spaţii de învăţământ, cercetare şi pentru alte activităţi
A211.1: 
Suprafaţa totală a spatiilor destinate procesului educaţional, aflate în proprietatea instituţiei (m2)
13906
A211.2: 
Suprafaţa totală a spatiilor destinate procesului educaţional, închiriate de instituţie (aflate în proprietatea altor instituţii) (m2)
2406
A211.3: 
Există un plan de investiţii pentru spaţii destinate procesului educaţional şi de cercetare?
Da
A211.4: 
Cheltuielile totale ale instituţiei în ultimul an financiar pentru care s-a finalizat bilanţul contabil (în RON)
225690364
A211.5: 
Valoarea cheltuielilor materiale (din alocaţii bugetare şi venituri proprii) (în RON)
60290052
A211.6: 
Valoarea totală a cheltuielilor pentru dotǎri şi investiţii din total cheltuieli (în RON) conform bilanţului contabil încheiat pentru anul financiar precedent
77796533
A211.7: 
Valoarea totală a cheltuielior pentru dotări şi investiţii din venituri extra-bugetare (în RON) conform bilanţului contabil încheiat pentru anul financiar precedent
13631034
A211.8: 
Valoarea cheltuielilor pentru achiziţia de cǎrţi, reviste, manuale şi baze de date cu articole academice sau biblioteci virtuale (în RON) conform bilanţului contabil încheiat pentru anul financiar precedent
91339
A211.9: 
Numărul cadrelor didactice titulare care au un spaţiu de lucru propriu în universitate (birou, masă de lucru etc.)
849
A211.10: 
Numărul doctoranzilor la zi din universitate
295
A211.13: 
Suprafaţa totală destinată laboratoarelor (m2)
25889
A211b
A211b.1: 
Numărul de domenii de licenţă
23
A211b.2: 
Numărul de programe de studii universitare de licenţă
65
A211b.3: 
Numărul de domenii de licenţă în care universitatea organizează programe de studii universitare de masterat
17
A211b.4: 
Numărul de programe de studii universitare de masterat
78
A212
A212.1: 
Numărul total al sălilor destinate predării
143
A212.2: 
Numărul sălilor destinate predării care au în dotare echipamente tehnice folosite în activităţile specifice de predare (de exemplu: videoproiector, computer cu conexiune la internet, smartboard, alte echipamente)
52
A212.5: 
Numărul de calculatoare utilizate de către studenţi
2820
A213
Resurse financiare. Datele solicitate în cadrul acestui indicator trebuie declarate conform bilanţului contabil, întocmit în conformitate cu legislaţia în vigoare. Astfel, atât pentru instituţiile de învăţământ superior publice cât şi pentru instituţiile de învăţământ superior private, datele financiare trebuie să corespundă datelor declarate la capitolele corespunzătoare din bilanţul financiar întocmit conform legii contabilităţii în vigoare.Nota Experţii evaluatori ai ARACIS nu au rolul de a verifica corectitudinea şi nici legalitatea datelor înregistrate în scriptele financiar – contabile ale instituţiei, neavând atribuţii legale în domeniul financiar – contabil. Rolul experţilor evaluatori ARACIS este acela de a verifica conformitatea între datele financiar – contabile declarate în prezenta fişă a vizitei şi scriptele existente în conformitate cu prevederile legale în vigoare în cadrul insituţiei de învăţământ superior.
A213.1: 
Există o strategie de atragere de resurse financiare altele decât cele de la bugetul de stat? (doar pentru instituţiile de învăţământ superior care primesc finanţare de bază de la buget)
Da
A213.2: 
Total venituri din sume primite din surse bugetare drept finanţare de bază şi alocaţii bugetare de stat cu destinaţie specială (în RON), în ultimul an financiar pentru care s-a finalizat bilanţul contabil
161607860.00RON
A213.3: 
Venituri proprii din taxe şi alte activităţi (în RON), în ultimul an financiar pentru care s-a finalizat bilanţul contabil
8567411.00RON
A213.4: 
Veniturile obţinute din şcolarizarea studenţilor (în RON) în ultimul an financiar pentru care s-a finalizat bilanţul contabil
6292624.00RON
A213.5: 
Venituri din programe şi proiecte de cercetare cu finanţare naţională (în ultimul an financiar pentru care s-a finalizat bilanţul contabil) (în RON)
26158212.00RON
A213.6: 
Venituri din programe şi proiecte de cercetare cu finanţare internaţională (în ultimul an financiar pentru care s-a finalizat bilanţul contabil) (în RON)
289271.00RON
A213.7: 
Venituri obţinute din sponsorizări şi donaţii (în ultimul an financiar pentru care s-a finalizat bilanţul contabil) (în RON)
612113.00RON
A213.8: 
Venituri obţinute din serviciile oferite de instituţie pe bază de contract (în ultimul an financiar pentru care s-a finalizat bilanţul contabil) (în RON)
7352108.00RON
A213.9: 
Venituri pentru burse (în RON), în ultimul an financiar pentru care s-a finalizat bilanţul contabil
7667750.00RON
A213.10: 
Total cheltuieli pentru activităţi de cercetare ştiinţifică, proiectare, consultanţă şi expertiză (în ultimul an financiar pentru care s-a finalizat bilanţul contabil) (în RON)
28333564.00RON
A213.11: 
Total cheltuieli salariale în bani şi în natură (în ultimul an financiar pentru care s-a finalizat bilanţul contabil) (în RON)
87603779.00RON
A213.12: 
Valoarea execuţiei bugetare (total venituri şi total cheltuieli) (în RON)
An universitarTotal venituriTotal cheltuieli
2008-2009212210920.00RON225690364.00RON
2007-2008188952289.00RON171358879.00RON
2006-2007131336654.00RON126677684.00RON
2005-200681256819.00RON77517264.00RON
2004-2005
C411
Raportul dintre numărul de cadre didactice şi studenţi
C411.1: 
Îndeplinirea cerinţelor legale pentru ocuparea posturilor didactice
Da
C411.2: 
Există o strategie de selectare şi angajare a personalului didactic şi de cercetare?
Da
C411.3: 
Există criterii de selectare şi angajare a personalului didactic şi de cercetare?NotaAcestea se specifică nominal la rubrica Observaţii.
Da
C411.41: 
Distribuţia corpului profesoral angajat cu norma de bază şi contract de muncă pe perioadă nedeterminată în instituţie - Preparator
112
C411.42: 
Distribuţia corpului profesoral angajat cu norma de bază şi contract de muncă pe perioadă nedeterminată în instituţie - Asistent
257
C411.43: 
Distribuţia corpului profesoral angajat cu norma de bază şi contract de muncă pe perioadă nedeterminată în instituţie - Lector/Sef de lucreari
170
C411.44: 
Distribuţia corpului profesoral angajat cu norma de bază şi contract de muncă pe perioadă nedeterminată în instituţie - Conferentiar
142
C411.45: 
Distribuţia corpului profesoral angajat cu norma de bază şi contract de muncă pe perioadă nedeterminată în instituţie - Profesor
850
C411.46: 
Distribuţia corpului profesoral angajat cu norma de bază şi contract de muncă pe perioadă nedeterminată în instituţie - Profesor cu drept de a conduce doctorate
139
C411.51: 
Numărul de norme didactice legal constituite - Preparator
122
C411.52: 
Numărul de norme didactice legal constituite - Asistent
359
C411.53: 
Numărul de norme didactice legal constituite - Lector/Sef de lucrari
279
C411.54: 
Numărul de norme didactice legal constituite - Conferentiar
172
C411.55: 
Numărul de norme didactice legal constituite - Profesor
1107
C411.56: 
Numărul de norme didactice legal constituite - Profesor cu drept de a conduce doctorate
139
C411.61: 
Numărul de norme didactice vacante - Preparator
10
C411.62: 
Numărul de norme didactice vacante - Asistent
102
C411.63: 
Numărul de norme didactice vacante - Lector/Sef de luncrari
109
C411.64: 
Numărul de norme didactice vacante - Conferentiar
30
C411.65: 
Numărul de norme didactice vacante - Profesor universitar
257
C411.7: 
Concurenţa pentru ocuparea posturilor scoase la concurs în ultimii 3 ani universitari - Numărul total al candidaţilor înscrişi la concursul pentru ocuparea posturilor didactice/de cercetare
273
C411.8: 
Concurenţa pentru ocuparea posturilor scoase la concurs în ultimii 3 ani universitari - Numărul al candidaţilor înscrişi la concursul pentru ocuparea posturilor de natură administrativă
402
C411.9: 
Concurenţa pentru ocuparea posturilor scoase la concurs în ultimii 3 ani universitari - Numărul posturilor scoase la concurs (D – posturi didactice, sau A – posturi administrative)
An universitarDidacticAdministrativ
2008-20098055
2007-20087269
2006-20075566
2005-20066122
2004-2005
C411.10: 
Numărul de cadre didactice angajate cu norma de bază în instituţie care deţin cumulat cel puţin o normă la o altă universitate din România
72
C411.12BA: 
Structura corpului studenţesc, pe ani universitari şi nivel de studii, numărul studenţilor înmatriculaţi la cursuri de zi, cu taxă sau fără taxă, conform registrului matricol - LICENTA
An universitarAn I TotalAn I FemeiAn II TotalAn II FemeiAn III TotalAn III FemeiAn IV TotalAn IV FemeiAn V TotalAn V FemeiAn VI TotalAn VI Femei
2008-200933301128246579222977821884636245469510362
2007-2008290288725057932263665195467321476486130
2006-2007298487024738042105689179162019705777133
2005-2006305485123557442015629176047418835277427
2004-2005299382521776791913546171354818315695926
C411.12MA: 
Structura corpului studenţesc, pe ani universitari şi nivel de studii, numărul studenţilor înmatriculaţi la cursuri de zi, cu taxă sau fără taxă, conform registrului matricol - MASTERAT
An universitarAn I TotalAn I FemeiAn II TotalAn II Femei
2008-20091065505665217
2007-2008945358469167
2006-2007741261
2005-2006658224
2004-2005506149
C411.13BA: 
Structura corpului studenţesc, pe ani universitari şi nivel de studii, numărul studenţilor înmatriculaţi la forme de învăţământ la distanţă, fără frecvenţă sau cu frecvenţă redusă, conform registrului matricol - LICENTA
An universitarAn I TotalAn I FemeiAn II TotalAn II FemeiAn III TotalAn III FemeiAn IV TotalAn IV FemeiAn V TotalAn V FemeiAn VI TotalAn VI Femei
2008-2009851757106115172
2007-200890116022507
2006-20076621595
2005-20066610
2004-2005
C411.13MA: 
Structura corpului studenţesc, pe ani universitari şi nivel de studii, numărul studenţilor înmatriculaţi la forme de învăţământ la distanţă, fără frecvenţă sau cu frecvenţă redusă, conform registrului matricol - MASTERAT
An universitarAn I TotalAn I FemeiAn II TotalAn II Femei
2008-2009
2007-2008
2006-2007
2005-2006
2004-2005
C411.14: 
Doar pentru universităţi publice. Numărul total de locuri pentru studenţi bugetate alocate conform legislaţiei în vigoare în anul universitar anterior
LicentaMasterat
2910950
A214
Sistemul de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru studenţi
A214.1: 
Cuantumul bursei de studii acoperă cheltuielile de cazare şi masă, conform prevederilor legale în vigoare?
Nu
A214.21: 
Numărul de burse acordate la ciclul de studii de licenţă - De performanta
98
A214.22: 
Numărul de burse acordate la ciclul de studii de licenţă - De merit
189
A214.23: 
Numărul de burse acordate la ciclul de studii de licenţă - De studiu
4402
A214.24: 
Numărul de burse acordate la ciclul de studii de licenţă - Sociala
1191
A214.32: 
Numărul de burse acordate la ciclul de studii de masterat - De merit
113
A214.33: 
Numărul de burse acordate la ciclul de studii de masterat - De studii
751
A214.34: 
Numărul de burse acordate la ciclul de studii de masterat - Sociala
2
A214_4: 
Valoarea totală a cheltuielilor pentru burse (în RON)
4775005.00RON
A214_6: 
Există un regulament de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material?NotaDacă DA, se probează şi se anexează separat fişei.
Da
PCINST2
PCINST2.11: 
Carta Universitară este disponibilă
La bibliotecaPe websiteAlte puncte de informareCare?
DaDaDaInfochioscuri in facultati
PCINST2.12: 
Planul Strategic de Dezvoltare este disponibil
La bibliotecaPe websiteAlte puncte de informareCare?
NuDaDaInfochioscuri in facultati
PCINST2.13: 
Rapoartele de evaluare internă a activităţii pe facultăţi/departamente sunt disponibile
La bibliotecaPe websiteAlte puncte de informareCare?
NuDaNu
PCINST2.14: 
Rapoartele de evaluare internă (audit instituţional) sunt disponibile
La bibliotecaPe websiteAlte puncte de informareCare?
NuDaNu
PCINST2.15: 
Criteriile şi procedurile de selectare şi înscriere a studenţilor sunt disponibile.
La bibliotecaPe websiteAlte puncte de informareCare?
DaDaDaInfochioscuri in facultati
PCINST2.16: 
Procedurile şi criteriile de selectare şi angajare a resurselor umane sunt disponibile
La bibliotecaPe websiteAlte puncte de informareCare?
NuDaDaAviziere
PCINST2.17: 
Rapoartele anuale ale comisiei de etică sunt disponibile
La bibliotecaPe websiteAlte puncte de informareCare?
NuDaNu
PCINST2.18: 
Fişele de disciplina şi programele analitice aferente fiecarui curs şi laborator din programele de studii sunt disponibile
La bibliotecaPe websiteAlte puncte de informareCare?
NuDaDaInfochioscuri in facultati
PCINST2.19: 
Cadrele didactice au pagini personale ce conţin informaţii privind activităţile derulate în cadrul instituţiei şi cv-ul personal
La bibliotecaPe websiteAlte puncte de informareCare?
NuDaNu
PCINST2.20: 
Alte tipuri de proceduri şi rezultate ale implementării instrumentelor de evaluare a calităţii sunt disponibile
La bibliotecaPe websiteAlte puncte de informareCare?
NuDaNu
PCINST3
Participarea personalului la programe de formare profesională
PCINST3_1: 
Numărul total al angajaţilor instituţiei
1745
PCINST3_2: 
Instituţia de învăţământ superior are o strategie sau un program de formare profesională continuă a angajaţilor?
Nu
PCINST3_3: 
Institutia de invatamant superior are o strategie sau program de perfectionare a personalului de conducere?
Nu
PCINST3_4: 
Numarul persoanelor din structurile de conducere ale universitatii care au participat la programe de perfectionare a personalului de conducere
12
PCINST3.51: 
Numărul total al personalului care a participat la programe de formare.NotaSe completează separat pentru cele două categorii generale de personal. În loc de titlul fiecărei coloane („Program de formare 1”, etc.) se va trece TIPUL programului de formare. Prin tipul programului de formare se înţelege în prezenta fisă a vizitei unul dintre următoarele tipuri de programe de formare: Conferinţe (naţionale, internaţionale, academice, ştiinţifice, de cerectare, etc.); şcoli de vară; programe de formare profesională de lungă sau de scurtă durată (acreditate sau neacreditate conform legislaţiei în vigoare, naţionale sau internaţionale); module de pregătire; cursuri de scurtă durată încheiate cu diplome sau certificate de absolvire sau de recunoaştere a competenţelor dobândite. NU reprezintă programe de formare profesională studiile universitare sau post-universitare încheiate cu diplome de Licenţă, Masterat sau Doctorat, precum şi cursurile specifice de formare a cadrelor didactice finalizate cu obţinerea „Certificatului de Modul Psiho-Pedagogic”. Pentru toate tipurile de programe de formare profesională descrise în tabel, la rubrica observaţii va rugăm să descrieţi pe scurt titlul, instituţia organizatoare şi perioada de desfăşurare a activităţii. În ceea ce priveşte programele de pregătire profesională cu incidenţă mai ridicată, cum ar fi de exemplu conferinţele sau şcolile de vară, vă rugăm să anexaţi la prezenta fişă a vizitei o listă completă a acestora şi să menţionaţi acest lucru în coloana „Lista documentelor anexate”.
Tip programPersonal didactic si de cercetarePersonal administrativ
Conferinta00
PCINST3.52: 
Numărul total al personalului care a participat la programe de formare.NotaSe completează separat pentru cele două categorii generale de personal. În loc de titlul fiecărei coloane („Program de formare 1”, etc.) se va trece TIPUL programului de formare. Prin tipul programului de formare se înţelege în prezenta fisă a vizitei unul dintre următoarele tipuri de programe de formare: Conferinţe (naţionale, internaţionale, academice, ştiinţifice, de cerectare, etc.); şcoli de vară; programe de formare profesională de lungă sau de scurtă durată (acreditate sau neacreditate conform legislaţiei în vigoare, naţionale sau internaţionale); module de pregătire; cursuri de scurtă durată încheiate cu diplome sau certificate de absolvire sau de recunoaştere a competenţelor dobândite. NU reprezintă programe de formare profesională studiile universitare sau post-universitare încheiate cu diplome de Licenţă, Masterat sau Doctorat, precum şi cursurile specifice de formare a cadrelor didactice finalizate cu obţinerea „Certificatului de Modul Psiho-Pedagogic”. Pentru toate tipurile de programe de formare profesională descrise în tabel, la rubrica observaţii va rugăm să descrieţi pe scurt titlul, instituţia organizatoare şi perioada de desfăşurare a activităţii. În ceea ce priveşte programele de pregătire profesională cu incidenţă mai ridicată, cum ar fi de exemplu conferinţele sau şcolile de vară, vă rugăm să anexaţi la prezenta fişă a vizitei o listă completă a acestora şi să menţionaţi acest lucru în coloana „Lista documentelor anexate”.
Tip programPersonal didactic si de cercetarePersonal administrativ
Conferinta00
PCINST3.53: 
Numărul total al personalului care a participat la programe de formare.NotaSe completează separat pentru cele două categorii generale de personal. În loc de titlul fiecărei coloane („Program de formare 1”, etc.) se va trece TIPUL programului de formare. Prin tipul programului de formare se înţelege în prezenta fisă a vizitei unul dintre următoarele tipuri de programe de formare: Conferinţe (naţionale, internaţionale, academice, ştiinţifice, de cerectare, etc.); şcoli de vară; programe de formare profesională de lungă sau de scurtă durată (acreditate sau neacreditate conform legislaţiei în vigoare, naţionale sau internaţionale); module de pregătire; cursuri de scurtă durată încheiate cu diplome sau certificate de absolvire sau de recunoaştere a competenţelor dobândite. NU reprezintă programe de formare profesională studiile universitare sau post-universitare încheiate cu diplome de Licenţă, Masterat sau Doctorat, precum şi cursurile specifice de formare a cadrelor didactice finalizate cu obţinerea „Certificatului de Modul Psiho-Pedagogic”. Pentru toate tipurile de programe de formare profesională descrise în tabel, la rubrica observaţii va rugăm să descrieţi pe scurt titlul, instituţia organizatoare şi perioada de desfăşurare a activităţii. În ceea ce priveşte programele de pregătire profesională cu incidenţă mai ridicată, cum ar fi de exemplu conferinţele sau şcolile de vară, vă rugăm să anexaţi la prezenta fişă a vizitei o listă completă a acestora şi să menţionaţi acest lucru în coloana „Lista documentelor anexate”.
Tip programPersonal didactic si de cercetarePersonal administrativ
Conferinta00
PCINST3.54: 
Numărul total al personalului care a participat la programe de formare.NotaSe completează separat pentru cele două categorii generale de personal. În loc de titlul fiecărei coloane („Program de formare 1”, etc.) se va trece TIPUL programului de formare. Prin tipul programului de formare se înţelege în prezenta fisă a vizitei unul dintre următoarele tipuri de programe de formare: Conferinţe (naţionale, internaţionale, academice, ştiinţifice, de cerectare, etc.); şcoli de vară; programe de formare profesională de lungă sau de scurtă durată (acreditate sau neacreditate conform legislaţiei în vigoare, naţionale sau internaţionale); module de pregătire; cursuri de scurtă durată încheiate cu diplome sau certificate de absolvire sau de recunoaştere a competenţelor dobândite. NU reprezintă programe de formare profesională studiile universitare sau post-universitare încheiate cu diplome de Licenţă, Masterat sau Doctorat, precum şi cursurile specifice de formare a cadrelor didactice finalizate cu obţinerea „Certificatului de Modul Psiho-Pedagogic”. Pentru toate tipurile de programe de formare profesională descrise în tabel, la rubrica observaţii va rugăm să descrieţi pe scurt titlul, instituţia organizatoare şi perioada de desfăşurare a activităţii. În ceea ce priveşte programele de pregătire profesională cu incidenţă mai ridicată, cum ar fi de exemplu conferinţele sau şcolile de vară, vă rugăm să anexaţi la prezenta fişă a vizitei o listă completă a acestora şi să menţionaţi acest lucru în coloana „Lista documentelor anexate”.
Tip programPersonal didactic si de cercetarePersonal administrativ
Conferinta00
PCINST3.6: 
Valoarea cheltuielilor pentru formarea profesională continuă a angajaţilor (în RON)
133750.00RON
B111
Principii ale politicii de admitere la programele de studiu oferite de instituţie
B111.11: 
Numărul total de locuri disponibile la admitere (anul universitar anterior)
LicentaMasterat
2440875
B111.12: 
Numărul total de candidaţi înscrişi la admitere (anul universitar anterior)
LicentaMasterat
5177967
B112
Practici de admitere. Lărgirea accesului la învăţământul superior.Nota Acest indicator colectează şi măsoară date privind accesul grupurilor dezavantajate la învăţământul superior. Indiferent de domeniul de studii, accesul la învăţământ superior trebuie să se facă egal pentru toţi cetăţenii români, precum şi ai statelor membre ale Uniunii Europene, in conformitate cu articolul 5 din Legea 84/1995 – Legea Învăţământului, cu completările şi modificările ulterioare.
B112.11: 
Numărul studenţilor de peste 30 de ani
Total licentaTotal femei licentaTotal masteratTotal femei masterat
0000
B112.12: 
Numărul studenţilor înscrişi la sistemul de învăţământ seral
Total licentaTotal femei licentaTotal masteratTotal femei masterat
0000
B112.13: 
Numărul studenţilor înscrişi la sistemul de învăţământ cu frecvenţă redusă
Total licentaTotal femei licentaTotal masteratTotal femei masterat
0000
B112.14: 
Numărul studenţilor cu dizabilităţi
Total licentaTotal femei licentaTotal masteratTotal femei masterat
0000
B112.15: 
Numărul studenţilor care provin din grupuri dezavantajate
Total licentaTotal femei licentaTotal masteratTotal femei masterat
0000
B121
Structura programelor de studiu
B121.1: 
În programă sunt clar specificate obiectivele generale şi specifice ale programului
Da
B121.2: 
Programele de studii au fişe ale disciplinelor şi programe analitice pentru fiecare curs şi laborator.
Da
B121.3: 
Programele analitice/fişele disciplinelor specifică în mod clar strategiile de predare-învăţare
Da
B121.4: 
Programele analitice/fişele disciplinelor specifică în mod clar strategiile de evaluare utilizate
Da
B122
Diferenţiere în realizarea programelor de studiu. Relevanţa programelor de studiu
B122.1: 
În alcătuirea programelor de studii sunt luate în considerare descrierile calificărilor corespunzătoare domeniului de activitate
Nu
B122.2: 
Există o procedură de recunoaştere a creditelor transferabile de tip ECTS obţinute la alte instituţii de învăţământ superior.Nota.Pentru o definire clară a ECTS, precum şi pentru metodologia de acordare a ECTS se vor consulta Legea 288/2004, privind organizarea studiilor universitare, precum şi Ghidul ECTS, aprobat de Comisia Europeana, o versiune în limba engleză fiind disponibilă la aceasta adresa
Da
B122.3: 
Numărul de studenţi care au făcut apel la procedura de recunoaştere a ECTS
LicentaMasterat
732
B122.4: 
Există mecanisme de evaluare colegială a programelor de studii
Da
B122.5: 
Există mecanisme de evaluare de către studenţi a programelor de studii
Da
B122.6: 
Există mecanisme de evaluare de către absolvenţi şi reprezentanţi ai angajatorilor a programelor de studii?
Da
B122.81: 
Există o metodologie şi instrumente clar definite pentru derularea evaluărilor cu privire la programele de studii? Pentru evaluarea colegialaNota.Vă rugăm să anexaţi documente suport din care să reiasă clar care este metodologia şi care sunt instrumentele utilizate pentru aceste evaluări şi să menţionaţi aceste lucruri în cadrul coloanei „Lista documentelor anexate”
Da
B122.82: 
Există o metodologie şi instrumente clar definite pentru derularea evaluărilor cu privire la programele de studii? Pentru evaluarea de catre studentiNota.Vă rugăm să anexaţi documente suport din care să reiasă clar care este metodologia şi care sunt instrumentele utilizate pentru aceste evaluări şi să menţionaţi aceste lucruri în cadrul coloanei „Lista documentelor anexate”
Da
B122.83: 
Există o metodologie şi instrumente clar definite pentru derularea evaluărilor cu privire la programele de studii? Pentru evaluarea de catre absolventi si/sau reprezentanti ai angajatorilorNota.Vă rugăm să anexaţi documente suport din care să reiasă clar care este metodologia şi care sunt instrumentele utilizate pentru aceste evaluări şi să menţionaţi aceste lucruri în cadrul coloanei „Lista documentelor anexate”
Da
B122.91: 
Numărul cursurilor revizuite în anul universitar curent faţă de anul universitar precedent
LicentaMasterat
00
B122.92: 
Numărul cursurilor nou introduse în anul universitar curent faţă de anul universitar precedent
LicentaMasterat
00
B122.93: 
Numărul cursurilor eliminate în anul universitar curent faţă de anul universitar precedent
LicentaMasterat
00
B211
Valorificare prin capacitatea de a se angaja pe piaţa muncii.Nota.Acest indicator nu este considerat relevant pentru domeniile de studii „ştiinţe medicale” şi „drept” datorită specificităţii organizării activităţii în aceste domenii. De aceea, nu se vor colecta date pentru instituţiile de învăţământ superior care organizează programe de studii în acest domeniu. Date conforme cu specificul domneniului, referitoare la rezidenţiat, vor fi cuprinse în fişa de indicatori specifici domeniului de studii „ştiinţe medicale”. De asemenea pentru domeniul de studii „drept” există indicatori adaptaţi specificului acestui domeniu de studii care se regăsesc în fişa indicatorilor specifici ai acestui domeniu.
B211.11: 
Număr absolvenţi care s-au angajat în primul an de la absolvire conform calificării obţinute, (în anul universitar precedent)
LicentaMasterat
00
B211.12: 
Numărul de absolvenţi care s-au angajat în primul an de la absolvire indiferent de calificare (în anul universitar precedent)
LicentaMasterat
00
B212
Valorificarea calificării prin continuarea studiilor universitare
B212.11: 
Numărul de absolvenţi ai programelor de licenţă care au fost admişi la un program masteral (în anul universitar anterior)
În instituţia de învăţământ superiorLa o altă instituţie de învăţământ superior
8110
B212.12: 
Numărul de absolvenţi ai programelor masterale/licenta care au fost admişi la un program de doctorat
În instituţia de învăţământ superiorLa o altă instituţie de învăţământ superior
00
C212
Corespondenţa dintre diplome şi calificări
C212.1: 
Există o corespondenţă între competenţele menţionate în suplimentul de diplomă şi descriptorii de la nivelul calificării?
Da
B214
Centrarea pe student a metodelor de învăţare
B214.1: 
Numărul cadrelor didactice care au e-mail şi pagina web personală care să conţină informaţii relevante pentru cursurile predate.
720
B214.3: 
Instituţia face dovada că ţine cont de rezultatele evaluărilor cursurilor de către studenţi?
Da
B214.4: 
Numărul de recomandări de îmbunătăţire a cursurilor care au fost transmise cadrelor didactice în urma analizei evaluărilor realizate de studenţi
38
B215
Orientarea în carieră a studenţilor
B215.1: 
Numărul de îndrumători sau tutori de an angajaţi de instituţie (cu contract permanent sau de colaborare)
167
B215.2: 
Numărul de experţi angajaţi ai instituţiei de învăţământ superior care deţin competenţe specifice domeniului orientării în carieră
16
B215.3: 
Numărul de ore de consultanţă oferit lunar studenţilor pentru orientarea în carieră (în funcţie de programul Centrului de Orientare şi Consiliere Profesională din cadrul instituţiei)
160ore
B215.4: 
Numărul studenţilor care au beneficiat de servicii de consiliere (anul universitar anterior)
14000
B311
Programarea cercetării
B311_1: 
Instituţia are o strategie pe termen mediu şi lung (minim 4 ani) cu privire la derularea activităţilor de cercetare/inovare
Da
B312
Realizarea cercetării
B312.1: 
Numărul de norme de cercetare
11
B312.2: 
Numărul de norme didactice legal constituite implicate în programe de cercetare
242
B312.3: 
Numărul de norme de cercetare plătite integral din contracte de cercetare
11
B312.4: 
Suma totală alocată contractelor de cercetare/proiectelor (pentru anul universitar anterior) (în RON, conform bilanţului contabil)
26447483RON
B312.5: 
Suma totală a fondurilor alocate cercetării obţinute de la bugetul public (în RON)
20652202
B312.6: 
Suma totală a fondurilor alocate cercetării câştigate prin participarea la competiţii de granturi (interne şi internaţionale) (în RON)
22596767
B312.7: 
Numărul doctoranzilor care au primit finanţare pentru deplasări (participare la conferinţe, ateliere de lucru, şcoli de vară, etc.) din bugetul instituţiei de învăţământ superior
33
B313
Valorificarea cercetării
B313.1: 
Numarul de granturi de cercetare nationale (granturi CNCSIS si granturi ale Academiei Romane)
187
B313.2: 
Numarul de contracte de cercetare internationale
14
B313.3: 
Numarul de contracte de cercetare cu diverse companii din tara
261
B313.4: 
Numarul de teze de doctorat finalizate
103
B313.5: 
Numarul de articole publicate sau de partituri in reviste cotate
650
B313.6: 
Numărul de cărți publicate sau de partituri publicate la edituri recunoscute
212
B313.7: 
Numarul de brevete sub protectie sau produse cu drept de proprietate intelectuala
3
B313.8: 
Numarul de centre de cercetare sau creatie artistica acreditate / recunoscute
24
B313.9: 
Numarul de reprezentari in academii, organizatii profesionale internationale
848
B313.10: 
Numarul de premii pentru activitatea de cercetare stiintifica acordate la nivel national
33
B313.11: 
Numărul articolelor (titlurilor) publicate în baze de date internaţionale (se anexează lista completă a titlurilor articolelor şi a revistelor)
158
B313.12: 
Numărul de cărţi (titluri) publicate la edituri (cu indicarea titlurilor cărţilor)
212
B313.13: 
Numărul de lucrări (titluri) cuprinse în publicaţiile unor conferinţe naţionale (se anexează lista completă a titlurilor)
144
B313.14: 
Numărul de lucrări (titluri) cuprinse în publicaţiile unor conferinţe internaţionale (se anexează lista completă a titlurilor)
788
P_EDU1
Eficienţa procesului educaţional
B314.1: 
Numărul studenţilor care sunt exmatriculaţi (pe ani universitari şi ciclu de studii)
An universitarLicențaMasterat
2008-2009
2007-2008
2006-2007
2005-2006
2004-2005
B314.2: 
Numărul studenţilor înscrişi, conform registrului matricol
An universitarLicențaMasterat
2008-2009
2007-2008
2006-2007
2005-2006
2004-2005
B314.3: 
Numărul total de candidaţi înscrişi la examenul final de...
An universitarLicențaMasterat
2008-2009
2007-2008
2006-2007
2005-2006
2004-2005
B314.4: 
Numărul de candidaţi care au promovat examenul final de...
An universitarLicențaMasterat
2008-2009
2007-2008
2006-2007
2005-2006
2004-2005
B314.51: 
Distribuţia studenţilor în funcţie de notele obţinute la examenul final (pe ciclu de studii) (în anul universitar precedent) - Sub 5.Nota Prin “Distribuţie” se înţelege în cadrul prezentei fişe a vizitei numărul absolut de persoane care au obţinut fiecare nota în parte. Astfel tabelul se va completa în felul următor: câte persoane au obţinut note sub 5 la examenul de Licenţă, respectiv la examenul final de Masterat; câte persoane au obţinut note între 5 şi 8 şi aşa mai departe. Nu sunt necesare niciun fel de calcule suplimentare, trebuie declarate valorile absolute înregistrate. De asemenea vă rugăm să anexaţi copii după actele legale care susţin datele declarate (registre matricole, cataloage ale examenelor, etc.) şi să menţionaţi acest lucru în coloana intitulată „Lista documentelor anexate”.
LicentaMasterat
6634
B314.52: 
Distribuţia studenţilor în funcţie de notele obţinute la examenul final (pe ciclu de studii) (în anul universitar precedent) - Intre 5 si 8.Nota Prin “Distribuţie” se înţelege în cadrul prezentei fişe a vizitei numărul absolut de persoane care au obţinut fiecare nota în parte. Astfel tabelul se va completa în felul următor: câte persoane au obţinut note sub 5 la examenul de Licenţă, respectiv la examenul final de Masterat; câte persoane au obţinut note între 5 şi 8 şi aşa mai departe. Nu sunt necesare niciun fel de calcule suplimentare, trebuie declarate valorile absolute înregistrate. De asemenea vă rugăm să anexaţi copii după actele legale care susţin datele declarate (registre matricole, cataloage ale examenelor, etc.) şi să menţionaţi acest lucru în coloana intitulată „Lista documentelor anexate”.
MasteratMasterat
4060
B314.53: 
Distribuţia studenţilor în funcţie de notele obţinute la examenul final (pe ciclu de studii) (în anul universitar precedent) - Peste 8.Nota Prin “Distribuţie” se înţelege în cadrul prezentei fişe a vizitei numărul absolut de persoane care au obţinut fiecare nota în parte. Astfel tabelul se va completa în felul următor: câte persoane au obţinut note sub 5 la examenul de Licenţă, respectiv la examenul final de Masterat; câte persoane au obţinut note între 5 şi 8 şi aşa mai departe. Nu sunt necesare niciun fel de calcule suplimentare, trebuie declarate valorile absolute înregistrate. De asemenea vă rugăm să anexaţi copii după actele legale care susţin datele declarate (registre matricole, cataloage ale examenelor, etc.) şi să menţionaţi acest lucru în coloana intitulată „Lista documentelor anexate”.
LicentaMasterat
00
P_EDU2
Mobilităţi
P_EDU2.1: 
Numărul studenţilor proprii implicaţi în programe de studii în străinătate finanţate prin programul ERASMUS în anul calendaristic precedent
Total licentaTotal femei licentaTotal masteratTotal femei masterat
734364
P_EDU2.2: 
Numărul studenţilor străini implicaţi în programele de studii ale instituţiei finanţate prin programul ERASMUS în anul calendaristic precedent
LicentaMasterat
00
P_EDU2.3: 
Există prevederi sau structuri instituţionale (departament / birou / personal specializat) pentru susţinerea mobilităţilor studenţeşti
Da
P_EDU2.4: 
Numărul de programe oferite în cooperare cu instituţii străine care conduc la acordarea unor titluri dublu recunoscute
LicentaMasteratDoctorat
312
P_EDU2.5: 
Durata medie în luni a mobilităţilor cadrelor didactice în anul calendaristic precedent.Nota Durata medie în luni a mobilităţilor cadrelor didactice se calculează prin adunarea tuturor perioadelor de timp pe care cadre didactice cu norma de bază şi normă legal constituită în cadrul instituţiei le-au petrecut la o altă instituţie în cadrul unui astfel de program, iar suma rezultată se împarte apoi la numărul total de cadre didactice care au participat la astfel de programe. De exemplu, 10 cadre didactice au participat la un program de mobilităţi astfel: 5 cadre didactice pentru o perioadă de 3 luni, 3 cadre didactice pentru o perioadă de 6 luni şi 2 cadre didactice pentru 8 luni. Durata medie = (5*3 + 3*6 + 2*8)/10 = (15+18+16)/10 = 49/10 = 4,9 luni.
0.33luni
P_EDU2.6: 
Durata medie în luni per student a mobilităţilor studenţilor în anul calendaristic precedent.Nota Durata medie în luni per student a mobilităţilor studenţilor în anul calendaristic precedent se calculează prin adunarea tuturor perioadelor de timp pe care studenţii le-au petrecut la o altă instituţie în cadrul unui astfel de program, iar suma rezultată se împarte apoi la numărul total de studenţi care au participat la astfel de programe. De exemplu, 10 studenţi au participat la un program de mobilităţi astfel: 5 studenţi pentru o perioadă de 3 luni, 3 studenţi pentru o perioadă de 6 luni şi 2 studenţi pentru 8 luni. Durata medie = (5*3 + 3*6 + 2*8)/10 = (15+18+16)/10 = 49/10 = 4,9 luni.
4.70luni
B315
Contribuţiile realizate la educaţia adulţilor
B315.1: 
Numărul programelor de formare profesională continuă acreditate/neacreditate derulate de instituţie (an calendaristic precedent).NotaVă rugăm să declaraţi numărul total al programelor de formare profesională continuă derulate de instituţie, indiferent de statutul legal al acestora, cu alte cuvinte indiferent dacă sunt acreditate de Consiliul Naţional pentru Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA). De asemenea, dacă este cazul, vă rugăm să precizaţi în coloana „Observaţii” numărul de programe de formare profesională continuă acreditate şi numărul de programe de formare profesională neacreditate conform metodologiei CNFPA.
5
B315.2: 
Numărul de absolvenţi ai programelor de formare profesională continuă acreditate/neacreditate derulate de instituţie (an calendaristic precedent)
102
C111
Comisie de asigurare a calităţii
C111.1: 
Există o comisie de asigurare a calităţii la nivelul institutiei?
Da
C111.2: 
Există comisii de asigurare a calităţii pe programe?
Da
C112
Politici şi strategii de asigurare a calităţii
C112.1: 
Instituţia are politici şi strategii de asigurare a calităţii?
Da
C211
Regulament privind iniţierea, aprobarea şi evaluarea programelor de studii
C211.1: 
Există un regulament privind iniţierea, aprobarea şi evaluarea periodică a programelor de studii?
Da
C211.2: 
Există un sistem de monitorizare a programelor de studiu pe bază de informaţii şi date?
Da
C311
Regulament privind evaluarea şi notarea studenţilor. Proceduri de evaluare şi examinare specifice
C311.1: 
Există un regulament privind evaluarea şi notarea studenţilor?
Da
C311.2: 
Regulamentul este disponibil pe website-ul instituţiei de învăţământ superior?
Da
C311.3: 
Regulamentul cuprinde proceduri de evaluare şi examinare clar specificate?
Da
C361
Sistem informatic de colectare, prelucrare şi analiză a datelor cu privire la evaluarea şi asigurarea calităţii
C361.2: 
Numărul total al angajaţilor cu norma de bază şi carte de muncă ai departamentului care au conform fişei postului atribuţii în colectarea şi analiza datelor cu privire la evaluarea şi asigurarea calităţii
6
C361.3: 
Raportul de evaluare internă a calităţii din instituţia de învăţământ superior cuprinde analize comparative cu alte universităţi din ţară sau străinătate?
Da
C371
Informaţii şi date despre calificări, programe, personal didactic, facilităţi de cercetare
C371: 
Instituţia oferă informaţii şi date, calitative şi cantitative, corecte şi actuale despre calificări, programe, personalul didactic, facilităţile de cercetare?
Da
C412
Evaluarea colegială periodică
C412.1: 
Există rapoarte privind evaluarea colegială periodică?
Nu
C412.2: 
Rapoartele de evaluare conţin recomandări pentru ameliorarea activităţii cadrelor didactice?
Da
C414
Evaluarea de către managementul universităţii
C414.1: 
Există formulare de evaluare multi-criterială a cadrelor didactice?
Da
C414.2: 
Instituţia deţine şi poate face dovada existenţei unei metodologii de evaluare multi-criterială a cadrelor didactice.
Da
C414.3: 
Instituţia deţine şi poate face dovada existenţei instrumentelor de evaluare a cadrelor didactice
Da
C414.41: 
Metodologia, criterile şi instrumentele de evaluare a cadrelor didactice au fost supuse dezbaterii publice în cadrul instituţiei de învăţământ superior şi aprobate prin decizie a Senatului institutiei
Da
C414.42: 
Metodologia, criterile şi instrumentele de evaluare a cadrelor didactice au fost supuse dezbaterii publice în cadrul instituţiei de învăţământ superior şi aprobate prin decizie a Consiliilor facultatilor
Da
C414.43: 
Metodologia, criterile şi instrumentele de evaluare a cadrelor didactice au fost supuse dezbaterii publice în cadrul instituţiei de învăţământ superior şi aprobate prin decizie a Catedrelor
Da
C414.44: 
Metodologia, criterile şi instrumentele de evaluare a cadrelor didactice au fost supuse dezbaterii publice în cadrul instituţiei de învăţământ superior şi aprobate prin decizie a Departamentelor de Asigurare a Calitatii
Da
C414.51: 
Metodologia, criteriile şi instrumentele de evaluare a cadrelor didactice sunt disponibile spre consultare pentru public pe website-ul institutiei
Da
C414.52: 
Metodologia, criteriile şi instrumentele de evaluare a cadrelor didactice sunt disponibile spre consultare pentru public la sediul fiecarei catedre
Da
C414.53: 
Metodologia, criteriile şi instrumentele de evaluare a cadrelor didactice sunt disponibile spre consultare pentru public in alte locuri
Nu
C511
Resurse de învăţare, în biblioteci sau centre de cercetare, gratuite pentru fiecare program de studii
C511.1: 
Numărul de volume existente în bibliotecă
TotalTotal pentru imprumut
1930750
C511.2: 
Numărul de volume împrumutate/consultate de către studenţi în decursul anului universitar anterior
Nr. volume împrumutateNr. volume consultate
00
C511.3: 
Numărul de volume recente (mai noi de 5 ani) existente în bibliotecă
14200volume
C511.4: 
Numărul de abonamente la reviste/periodice/jurnale academice a căror vechime depăşeşte 5 ani consecutivi făcute pe numele instituţiei
84abonamente
C511.5: 
Numărul studenţilor care deţin permis valabil la biblioteca instituţiei de învăţământ superior (anul universitar precedent)
13800studenţi
C511.6: 
Numărul de locuri la sala de lectură/ la sălile de lectură
145locuri
C511.8: 
Instituţia asigură accesul gratuit al studenţilor şi cadrelor didactice la baze de date internaţionale (online) de reviste academice?
Da
C531a
Programe de recuperare pentru studenţii cu dizabilităţi
C531a.1: 
Există facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi în cadrul instituţiei de învăţământ superior (facilităţi de acces: lift, rampă)?
Nu
C531a.2: 
Există programe software care facilitează accesul la informaţii pentru persoanele cu deficiente de vedere?
Nu
C531a.3: 
Se oferă programe de asistenţă şi consiliere?
Da
C531b
Programe de stimulare pentru studenţii cu performanţe înalte
C531b.1: 
Instituţia de învăţământ superior acordă burse de merit sau alte recompense pentru studenţii cu performanţe înalte?
Da
C514
Servicii sociale, culturale şi sportive pentru studenţi (spaţii de cazare, bază sportivă, servicii de consiliere, ateliere etc.)
C514.1: 
Numărul de locuri de cazare pus la dispoziţie de universitate
An universitarNumăr locuri
2008-20095550
2007-20085787
2006-20075210
2005-2006
2004-2005
C514.2: 
Numărul de cereri depuse la universitate pentru locuri de cazare
An universitarNumăr locuri
2008-20095628
2007-20085787
2006-20075295
2005-2006
2004-2005
C514.4: 
Instituţia dispune de baza / baze sportive?
Da
C514.5: 
Instituţia de învăţământ superior are o echipă sportivă proprie?
Da
C514.6: 
Instituţia dispune de un cabinet medical/cabinete medicale?
Da
C514.7: 
Numarul de studenti care au apelat la serviciile oferite de cabinetul medical/cabinetele medicale ale universitatii
An universitarNumăr studenți
2008-2009
2007-2008
2006-2007
2005-2006
2004-2005
C514.10: 
Numărul locurilor din cantina/cantinele universităţii
320
C514.11: 
Instituţia colectează informaţii cu privire la nivelul de satisfacţie al studenţilor referitor la serviciile sociale, culturale şi sportive oferite?
Da
C811
Funcţionarea comisiei centrale pentru asigurarea calităţii
C811.1: 
Comisia pentru asigurarea calităţii funcţionează permanent, conform prevederilor legale, cu proceduri şi activităţi de evaluare a calităţii elaborate de Senat şi publică anual un raport de evaluare
Da
P_MC_1
Rapoarte de audit intern al calităţii
P_MC_1.1: 
Perioada de timp acoperită de un raport de evaluare internă (audit intern)
5 ani
P_MC_2
Caracteristici specifice ale instituţiei de învăţământ superior
P_MC_2_11: 
Vă rugăm menţionaţi trei aspecte care exprimă identitatea instituţiei dumneavoastră (1)
Pregatirea fundamentala, temeinica si orientare spre aplicatie
P_MC_2_12: 
Vă rugăm menţionaţi trei aspecte care exprimă identitatea instituţiei dumneavoastră (2)
Pomovarea IT in toate ciclurile de invatamant
P_MC_2_13: 
Vă rugăm menţionaţi trei aspecte care exprimă identitatea instituţiei dumneavoastră (3)
Insertie pe plan international si national prin cercetare de nivel